România B a învins Rusia la Trofeul Carpați, cu 25-24, rezultat care a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe jucătoare.
„Vouă vă vine să credeți că am bătut Rusia?”, a fost reacția Mădălinei Zamfirescu după un meci în care a fost liderul lotului B. Centrul echipei din Debrecen a oferit apoi câteva explicații pentru acest succes: „Am bătut Rusia cu o apărare extrem de agresivă, cred că asta a fost cheia victoriei. Am reușit să luăm 24 de goluri de la campioana olimpică, mă bucur foarte mult pentru asta. Și la Campionatul European este nevoie de o apărare bună, pentru că acolo se face diferența. După cum s-a văzut, am dat goluri ușoare pe contrataac”.
„Cred că puterea grupului a făcut diferența la final. Într-o săptămână și puțin am reușit să facem poate ce alții nu au reușit într-un an întreg. Am fost foarte unite, am luptat una pentru alta și cred că asta ne-a dus victoria”, a susținut și Anca Polocoșer, una din remarcatele echipei, după efortul considerabil depus, în special în apărare.
Jucătoarea de la Minaur Baia Mare a mai spus că înaintea meciului echipa și-a propusdoar să se bucure de acest moment, faptul că au șansa să înfrunte campioana olimpică en-titre: „Am vrut să profităm de moment și pur și simplu să jucăm ceea ce am pregătit. Nu am pregătit nimic special pentru Rusia, ne-am pregătit oarecum pentru noi”.
România B va disputa finala Trofeului Carpați sâmbătă, de la ora 18:30, cu România A sau Serbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER